Fratioare, care esti prin Europa?

Ich Clown e un spectacol – captură a realităţii. Am tot citit în ultimul timp despre cum pleacă românii. Tineri, maturi, doctoranzi, analfabeţi, femei, bărbaţi. Valuri, valuri. Pleacă din România. Fug. Se cară. Se cărăbănesc. Unde văd cu ochii. În Europa. În Uniunea Europeană. Fără paşaport, fără viză, doar cu buletinul.

Vera Ion şi Sorin Poamă sechestrează fragmente de viaţă pe care le înşiră ca fasolea pe sfoară. Poveşti şi portrete de oameni care fug. De sărăcie. De neputinţă. De un viitor amputat. De ţara noastră sufocantă. Prin definiţie, oriunde e mai bine decît aici. Actorul care n-a apucat să joace, veşnicul student (epigon al cehovianului Petea Trofimov), ţiganul moldovean, tînăra regizoare sînt posibili candidaţi la descoperirea identităţii în mirajul european. Dar e sau nu vorba de un miraj?
Fiecare personaj parcurge un traseu pentru care decizia plecării e punct obligatoriu. E în job description-ul vieţii. Faci ce faci şi apoi pleci. Un timp sau pentru tot timpul. Numai că şi dincolo întîlneşti alţi călători, oameni care fug de familie, de reguli sociale, de faimă, de dragoste, de ei înşişi. În fond, lumea e un aeroport, o gară sau un port, după caz. Next destination? Ich Clown e un spectacol al dezorientării. Lumea în care trăim e confuză, iar România e patria rătăciţilor.

Spectacolul deschide seria „Scrie pentru tine”, un program de colectare a poveştilor personale care sînt apoi transformate în texte. Pentru acest episod –pilot s-au folosit poveştile celor doi regizori – actori, unul plecat la Londra, altul la Berlin. Experienţa personală devine icon identitar. Nu ştii cine eşti, dar afli ce poţi deveni (o parafrază a replicii Ofeliei). Personajele sînt curăţate de teatralitate, iar unele dintre interpretări sînt remarcabile. Se detaşează Andrei Şerban în rolul lui Wiliam, rom din Vaslui, cu o poveste de viaţă care cuprinde ingredientele melodramei tv: abandonat de părinţi, mamă schizofrenică, soră hoaţă, furat, bătut, cerşit. Andrei Şerban îi dă lui Wiliam un delicios accent moldo-ţigănesc, îl înzestrează cu privire inocent-şmecheroasă, cu o obedienţă ce se cere răsplătită. Wiliam vorbeşte despre el la persoana a treia ca despre un personaj. În lipsa iubirii, exersează gelozia pe prieteni. Plecat de acasă cu un tricou pe care e harta României, Wiliam se va întoarce de la Berlin cu un t shirt cu steagul american şi cu o nouă identitate în care paradigma fericirii este alcătuită dintr-un „cerceluş” în ureche şi (alt) tricou cu „fuck u, man!”.

Probabil în următorii ani întrebarea din titlu se va modifica: frăţioare, care ai mai rămas prin România?

Advertisements

4 Responses to “Fratioare, care esti prin Europa?”


  1. 1 Madalina January 7, 2011 at 8:10 am

    Cand si unde ne mai putem delecta cu piesa?

  2. 2 ichclown January 11, 2011 at 7:29 pm

    duminica 16 ianuarie ora 17:00, tot la mnac

  3. 3 Petrut Burkovski February 28, 2011 at 1:51 am

    fratioari, o parere sincera. cam neregizata piesa: fara echilibru in scena, costume vs decor, cei trei baieti joaca total diferit nu fac nici o legatura unul cu celalalt. unul hais si altul ceala. cu toate acestea, aerul produsului finit – aroganta. stiu ca asta li se intampla de obicei celor mici si neinsemnati. dar totusi.

    este o piesa vai de mama ei, salvata de aparitia lui potoceanu (care sincer nu stiu ce cauta in piesa voastra) si al lui andrei serban, care joaca genial. restul sunteti varza. vera ion mai bine ti-ai schimba profesia si aerul de semiratata semidocta. stai linistita cu fortzeurile de aer intelectual ca se vede clar cum esti. vanzatoare sau barmanitza, ti-ar veni manusa.

    nu ne mai intoxicati cu piese pentru drogati si cu drogati. e obositor, depasit si nu se joaca bine acolo la voi.
    sunteti jalnici.

    cu cele mai sincere urari.

    Petrut Burkovski Brighella

  4. 4 Petrut Burkovski February 28, 2011 at 2:08 am

    e clar ca piesa e facuta din obiecte parca date de pomana din 3-4 registre diferite si fara legatura. decorurile ciufulite si strambe mereu, hainele botite – saracie prin urmare dezorganizare. va trebuie disciplina fratioari ca o sa ajungei niste minunate rateuri in curand. uitati-va la vera intelectuala vs stadiul de degradare.

    :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    cu stima si condoleante doamnelor si domnilor,

    Petrut Burkovski Brighella


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




follow me

campanie promovare

veiozaarte

parteneri media

hypestreet gingergroup regizorcautpiesa yazee artwe tilllate modernism

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

blog stats

  • 9,129 hits

%d bloggers like this: