Cerşitul artistic în Berlin>> de Adrian Schiop

aparut in Romania Libera

În capitala Germaniei, un moldovean sărac îl iniţiază pe prietenul său actor din Bucureşti în secretele „meseriei” sale sezoniere din străinătate. Cu lecţia învăţată, artistul ajunge să facă bani frumoşi în Londra – diferenţa e că se produce ca profesionist, îmbrăcat în clown.

Teatrul ultimei ge ne raţii iubeşte stilul direct şi pre luarea brută, cu copy-paste, din rea litate. Unul dintre regizori, Sorin Poamă, a fost „cu cerşeala” la Berlin şi la Londra; celălalt, Ve ra Ion, a stat cu bursă în aerul condiţionat al campusurilor londoneze. William are şi el un corespondent real – un bărbat dintr-un sat din Moldova, care, când e provocat, dezvăluie un ta lent extraordinar de a imita/re lata, dadaist, chestii de la TV (reclame, Marga Barbu, Florin Piersic, cotele apelor Dunării în franceză şi rusă etc.). Ambii regizori fac parte din grupul „Tanga Project/Ofensiva generozităţii”, o platformă teatrală care, în loc să joace nume clasice sau să monteze piese contemporane din Vest, preferă să documenteze cât mai acut realitatea românească de acum, ficţionalizând-o cât mai puţin.

S-a săturat de părinţi şi de România

Începutul piesei, a cărei premieră a avut loc zilele acestea la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, aduce în prim-plan trei personaje de 25-30 de ani, Adi, Dragoş şi William. Adi (Sorin Poamă) o arde artist şi deprimat, într-o chirie, după ce a fost părăsit de iubita corporatistă fiindcă „nu producea”, nu avea bani şi job. Dragoş (Alex Potocean) e un băiat de bani gata, cuplat din adolescenţă şi băgat de părinţi la o facultate, Medicina, pe care o detestă şi pe care tot plănuieşte să o părăsească pentru Politehnică. În acest punct intră în scenă William – cum îi spune Adi -, un moldovean cu sclipiri de artist nativ, venit în vizită la prietenul lui actor.  William (în interpretarea strălucitoare a lui Andrei Şerban) este un rom asimilat de 30 de ani, care trăieşte în clădirea unui CAP dezafectat dintr-un sat moldovenesc şi care, deşi nu ştie să performeze la vreun instrument, merge de câteva ori pe an să cânte pe stradă în Europa Vestică, să adune bani să-şi renoveze „garsoniera” de burlac, sistematic prădată de ceilalţi locuitori din CAP. William le propune prietenilor săi să-l viziteze la Berlin şi să-şi încerce norocul acolo, aburindu-i cu numere de clownerie şi artă de stradă. Adi acceptă cu entuziasm, însă Dragoş, prins între părinţi, şcoală şi iubită, se vede nevoit să renunţe.

Berlinul, între vacă de muls şi cel mai cool loc din Europa

Punctul de rezistenţă al piesei este relaţia dintre William şi Adi, fiindcă pune în contrast două moduri de viaţă. Deşi sunt de vârste apropiate, românul e un puşti rebel şi visător, care mai trage bani de pe părinţi, în vreme ce moldoveanul e adult şi cu picioarele pe pământ – chiar dacă, la fel ca „sărmana” văduvă Vitoria Lipan, joacă tot timpul masca celui umil  şi complexat. Pe Adi îl irită că, înainte de plecare, trebuie să se ocupe de obiectele cu care maică-sa a burduşit garsoniera („frigider Zanussi, maşină de spălat, aspirator”), văzând în ele o frână „consumistă” în calea evadării. William însă le colecţionează cu aviditatea săracului, dornic să-şi transforme cămăruţa de burlac într-un spaţiu primitor: „Acolo pun aragazul şi dulapul de bucătărie, acolo televizorul şi acolo patul. Iau şi draperie… Uşă mi‑am luat din aia de metal cu trei încuietori”. Pornind de aici, „Berlin” înseamnă cu totul altceva pentru fiecare dintre ei. Pentru visătorul Adi e cel mai cool loc din Europa, cu droguri ieftine, party-uri cosmopolite şi fete frumoase din toată lumea; pentru sângeros de practicul William e un alt loc occidental de făcut bani, de când Londra a interzis cerşitul.

„William, nu merge aşa, cu păhăruţul. Hai să ne facem un show!”

Punctele de divergenţă apar imediat ce Adi ajunge la Berlin – gazda William încearcă să-l păcălească să lase hostelul şi să vină să doarmă gratis într-un subsol-scară de bloc: „Mai strângem un ban, că nu se câştigă aşa bine”. La hostelul unde se cazează până la urmă amândoi, Adi e fascinat să cunoască oamenii din toată lumea care „o ard Che Guevara”; de asemenea, inspirat de ce fac artiştii de stradă pe care-i întâlneşte, Adi vrea să dea afacerii nu chiar onorabile a lui William o patină de artă („William, nu merge aşa, cu păhăruţul. Hai să ne facem un show! Cu Mickey Mouse. Cu Darth Vader, cum ai zis!”) şi-i propune să cumpere ceva costume; după ce William taie fără milă din costuri, din generoasa idee rămân un sacou de 7 euro de la talcioc şi nişte baloane care pot fi împletite în forme. Vânzarea de baloane se dovedeşte o idee foarte bună, care dublează câştigul la
80-100 euro pe zi. „Hai să‑ţi iau o Cola”, îşi răs plă teşte cărpănosul William prietenul la sfâr şitul zilei. Pentru că nu se descurcă în vânzări şi pentru că nu prea poate să-i găsească o altă utilitate în peisaj, moldoveanul îl trimite pe actor la munca de jos, la umflat şi împletit baloanele în forme.

„Mâncare-ţi iau, stai liniştit. Şi cafea, înţelegi?”

Visurile de distracţie berlineză ale lui Adi se sfărâmă când William, pe acelaşi ton parşiv şi umil, refuză să-i (mai) dea bani de cheltuială. „Eu am mers pe la terase, pe colo, pe colo… şi în timpul ăsta tu stăteai pe bancă”, ripostează cu tupeu senin, adăugând: „Mâncare-ţi iau, stai liniştit. Şi cafea, înţelegi?”. Enervat, Adi îşi face bagajele şi pleacă la Londra, la o prietenă care studenţeşte, fără grija zilei de mâine, în siguranţa unei burse pentru studenţii din Est. Oricum, deja iniţiat de William şi cu haine de clown profesionist, artistul urban ajunge să producă bani frumoşi vânzând baloane în Londra. Îşi construieşte un loc în branşă, împrietenindu-se sau certându-se pentru „spaţiul comercial” cu alţi artişti de stradă din Est: doi Darth Vader polonezi, doi Mickey Mouse, două statui etc.

Multiculturalismul de seră din campusurile londoneze

Graniţa dintre cerşetorie şi arta de stradă se dovedeşte astfel chestionabilă şi fragilă, când majoritatea artiştilor de stradă vin din ţări sărace, iar motivaţia economică e presantă. Din păcate, tema artei stradale cade din prim-plan, întrucât pe scenă explodează deodată o întreagă lume de studenţi cosmopoliţi, cu toţii colegi de cămin – o româncă emo, o indiancă dintr-o castă bogată, o chiliană vedetă în ţara ei, un american homosexual bogat. E drept, colecţia asta de tipuri umane reuşeşte să dea o imagine a multiculturalismului de seră din campusurile londoneze, cu prietenii superficiale, party-uri gay-friendly şi drame sentimentale gălăgioase şi uşoare ca şampania. Cu toate astea, personajele nu mai reuşesc să lege un conflict epic, iar piesa se dizolvă în încâlceala unor drame relativ paralele.

Pentru visătorul Adi Berlinul e cel mai cool loc din Europa; pentru sângeros de practicul William e un alt loc occidental de făcut bani.

 

Advertisements

0 Responses to “Cerşitul artistic în Berlin>> de Adrian Schiop”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




follow me

campanie promovare

veiozaarte

parteneri media

hypestreet gingergroup regizorcautpiesa yazee artwe tilllate modernism

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

blog stats

  • 9,129 hits

%d bloggers like this: